Dragi colegi,
Ne bucurăm să vă anunțăm că conferința internațională EPC-TKS 2021 care va avea loc la Universitatea Petrol-Gaz din Ploiești, 24 septembrie, va include o secțiune de ateliere pentru profesori preuniversitari. Subiectul principal al acestei secțiuni va fi:
Tradiție digitală și inovație în educație. Valori, noțiuni, competențe
Evenimentul va avea loc sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, cu sprijinul Alianței Franceze din Ploiești.
Organizatori:

  • Universitatea Petrol - Gaze din Ploiești
  • Departamentul de Științe ale Educației
  • Departamentul  pentru Pregătirea Personalului Didactic
  • Alianța Franceză din Ploiești
  • Inspectoratul Școlar Prahova

Atelierele se desfășoară pe 24.09.2021, orele 17, simultan pentru cadrele didactice, pe specialități.
Profesorii care se înscriu la ateliere nu vor prezinta comunicări, audiază prelegerile moderatorilor.
De asemenea, ei au acces la conferințele în plenară din secțiunea universitară.

Taxa de participare este de 100 de lei.

Subiectele atelierelor:

Flag Counter